Uneori ai senzația că ai adus acasă un ecran cu picioare. Temele se termină pe fugă, conversațiile se împrăștie în monosilabe, iar telefonul pare să aibă ultimul cuvânt.
Am văzut asta la prieteni, la veri, la copiii din parc. Și mi-am dat seama că nu merită să declari război tehnologiei. E mai înțelept să deschizi o fereastră. Iar fereastra aceea poate fi un roman fantasy care pornește din lumea lor de azi și îi scoate, pas cu pas, din vârtejul de notificări.
Când întâlnesc o poveste care se mișcă repede, vorbește pe limba lor și aprinde curiozitatea, copiii fac ceva neașteptat. Uită să mai verifice ecranul.
O poveste care pornește din realul de azi
Funcționează mai ales când cartea nu intră cu bocancii în mitologie, ci le propune mai întâi un loc familiar. Blocul de lângă școală. O fabrică părăsită. O gașcă de prieteni care se țin scai unii de alții în weekend, între fotbal și jocuri pe telefon.
Așa începe și povestea lui Mihai, un puști de treisprezece ani care locuiește aproape de Cluj și își petrece sâmbetele într-un spațiu industrial abandonat. Nu are armuri, nu se bate cu dragoni din primul capitol, ci poartă încă hanoracul de zi cu zi.
Îi curg replicile firești, glumește, se împiedică de câte o teamă, așteaptă lansarea unui update la jocul preferat. Totul curge ca într-o după-amiază de vacanță, până când apare acea fisură care schimbă tot: o groapă adâncă deschisă dintr-o dată, o ușă care nu exista ieri, o lumină pe care nimeni nu o poate explica.
Își face loc un detaliu ce rămâne în minte. În camera ascunsă, printre echipamente vechi și rafturi uitate, Mihai atinge un coif de viking și o sabie. Și exact când te aștepți la o armură, coiful se transformă în șapcă, sabia în creion, iar pereții par să devină netezi ca un ecran proaspăt lustruit. Nu e un artificiu gratuit.
E felul isteț prin care cartea mută imaginația din aplicații în pagini și îi arată cititorului că magia poate avea aceeași viteză cu care se încarcă un joc. Doar că aici tu ești cel care proiectează totul în cap.
Aventură care pune imaginația la lucru
De aici povestea accelerează fără să te piardă. Doi polițiști intră în scenă, apoi niște creaturi feline cu ochi negri, gata să sară. Un elicopter hărțuiește o dubă vopsită cu un leu, prietenii se strâng, strigă, râd, se tem și totuși înaintează.
Mihai descoperă că poate decide în fracțiuni de secundă și că ideile bune apar când nu ai timp să le explici. Când aruncă sabia spre roata unei mașini ca să oprească urmărirea, simți un fel de satisfacție aproape tactile. Nu mai e spectator, devine actorul principal. Asta, pentru un copil, e o mutare discretă dar puternică. De la pasivitatea de a privi, la bucuria de a alege. Iar lectura e motorul acestei schimbări.
Pe fundal se ridică treptat miza mare. Există artefacte care deschid treceri, o carte grea ce pare să conțină chei, o luptă între lumi care cere curaj, loialitate și un dram de umor când ți-e cel mai frică. Dialogurile rămân sprintene, fără pretenții de morală didactică, iar vocea lui Mihai păstrează sinceritatea aceea de jurnal improvizat.
E fix tipul de ton care prinde la 10, 12 sau 14 ani și nu îi alungă nici pe părinții care citesc cot la cot cu ei. Nu e o lecție camuflată, ci o aventură care te ia cu ea fără sa te întrebe prea mult.
Ce anume rupe vraja ecranului
Adevărul simplu este că atenția nu se cucerește cu predici. Se câștigă pe terenul ei. O carte ca aceasta are ritm de joc, imagini puternice și replici care se lipesc. Când un adolescent vede că povestea pornește din realul lui, acceptă mai ușor să intre într-o lume nouă.
Fabrica părăsită devine portal, glumele prietenilor rămân în aer și se transformă într-un curaj pe care abia îl bănuiau. Magia nu coboară solemn din cer, ci țâșnește dintr-un perete, dintr-o carte, dintr-un obiect transformat sub ochii lor. Și atunci se întâmplă ceva aproape banal, dar important.
Copilul nu mai vânează doar recompensa rapidă a ecranului. Se așază în scaun, își imaginează, construiește cadre, își montează singur filmul interior. Asta înseamnă atenție antrenată, iar atenția nouă duce la o răbdare care nu se poate descărca dintr-o aplicație.
Mai e un lucru fin, ușor de trecut cu vederea. Cartea le vorbește copiilor ca unor parteneri.
Nu le dă indicații, nu ține discursuri, nu judecă. Îi invită să meargă mai departe, să râdă, să se sperie, să se răzgândească. Când un personaj adult adună în grabă o bibliotecă improvizată și o bucată de zid ca să facă față unui pericol serios, în timp ce deasupra se aud rafale scurte, contrastul trezește și râsul, și întrebările. De ce a făcut asta. Care era alternativa.
Ce aș fi ales eu. Așa se nasc discuțiile adevărate la cină, cele care nu se termină cu un da sau nu, ci cu încă o întrebare.
Din carte spre conversația din familie
Dacă povestea prinde, urmează efectul secundar cel mai frumos. Copilul vrea să povestească. Să explice cum funcționează groapa aceea ciudată, de ce șapca e mai mult decât pare, ce ascund ochii negri ai creaturilor feline.
Vrea să spună ce i s-a părut amuzant, unde s-a speriat, ce ar fi făcut altfel. Își alege cuvintele, își ordonează ideile, iar din toată această mișcare se naște o competență care nu e deloc minoră. Vorbitul cu sens. Auzitul celuilalt. Acceptarea unei opinii diferite. O carte bine aleasă devine pretext pentru timp împreună fără să impui o regulă. Doar deschizi la pagina marcată cu un colț îndoit și vezi ce urmează.
De aici vine și un sfat simplu, aproape domestic. Puneți seara deoparte un sfert de oră. Două ceaiuri, o lumina caldă, primul capitol citit împreună. Nu vă grăbiți să explicați totul.
Lăsați întrebările să apară când vor ele. Dacă textul e bun, curiozitatea își face singură loc, iar copiii cer continuarea a doua zi. E genul de obicei mic care schimbă o casă. Nu trebuie să demonstrezi nimic. Doar să fii acolo, cu vocea ta, cu timpul tău.
Un gest practic la îndemână
Dacă vă întrebați de unde să începeți, aș alege chiar această carte, pentru felul proaspăt în care îmbină aventura cu umorul și pentru că are un erou apropiat de vârsta cititorilor cărora le e dedicată.
Romanul „Drumul spre o alta dimensiune” de Bradu Mihai Dan are exact ingredientele care prind la publicul tânăr fără să-l trateze de sus și poate fi achiziționat online de pe Carturesti.ro și Libris.ro. Îți dă sentimentul acela rar că ai deschis o ușă și nu știi încă unde duce, dar abia aștepți să afli. Odată pornit, ritmul nu cade. Scenele se văd aproape cinematografic, iar personajele cresc în timp ce înaintează.
Nu e nevoie să fii fan al genului ca să te lași dus. Ajută, desigur, dacă ai copilărit cu aventuri, dar cartea funcționează și pentru cei care n-au mai pus mâna pe un fantasy de ani buni.
Mi-ar plăcea să spun că un roman poate rezolva totul. Nu rezolvă. Dar poate să crape bula digitală și să lase aerul să circule. Poate să deschidă o discuție, să dea curaj, să aducă un zâmbet atunci când toată casa e încordată. Poate să ofere o altă formă de energie decât cea a ecranului. Și, uneori, asta e exact ce trebuie.
Cartea se numește Drumul către o altă dimensiune și poartă semnătura lui Mihai Dan Bradu. A apărut la Editura Ecou Transilvan în 2024, în colecția Cărțile copilăriei, într-un format B5 prietenos, cu aproximativ 174 de pagini și un ISBN ușor de reținut, 978 630 311 221 3.
Autorul scrie cu vervă și cu o imaginație foarte vizuală, lucru care se simte dinamic în fiecare capitol. Volumul se poate comanda simplu din două locuri familiare pentru cititorii din România, Carturesti.ro și Libris.ro, astfel încât ajunge repede în bibliotecă și poate deveni motivul unei seri liniștite în familie.
