duminică, aprilie 28, 2024
Top articole
Articole asemanatoare

Cum îți poti organiza mai bine dulapul de scule

Ești genul de persoană care adoră să lucreze câte ceva pentru casă prin atelierul de lucru după ce ai încheiat ziua de muncă? Ori poate că așa îți câștigi existența! Oricare ar fi răspunsul, este clar că majoritatea bărbaților au nevoie de un spațiu unde să își poată păstra uneltele de care au nevoie. Din păcate, aici lucrurile se complică puțin, pentru că nu ești chiar cel mai bun din lume la organizare! Nicio problemă, avem câteva sugestii pentru tine, pe care te invităm să le citești în continuare.

Ai acces rapid la uneltele de care ai nevoie

De ce ar trebui ca dulapul meu cu scule, spațiul meu masculin, să fie ceva mai bine organizat? Cel mai probabil, cam așa ai gândit atunci când ai citit cele de mai sus. Nu este nicio obligație în acest sens, doar că dacă vei proceda așa, vei vedea că îți este mult mai ușor să găsești unealta potrivită atunci când ai nevoie de ea, și parcă și dulapul, aparent neîncăpător, devine dintr-o dată un spațiu mai mult decât suficient. Eficiența ta va crește, chiar dacă nu îți dai seama de asta, cel puțin prima dată!

Ține cont de tipul uneltelor și cât de des le utilizezi

Dacă nu ai alte idei referitor la modul în care ai putea să îți organizezi dulapul cu scule, atunci gândește-te la o sortare a acestora în funcție de tipul lor și cât de des le utilizezi. De asemenea, o idee bună ar fi să organizezi dulapul pe anumite zone sau rafturi speciale. Aici este spațiul pentru cele electrice, raftul de mai jos este pentru uneltele de măsura și tot așa.

Suporturi sau panouri magnetice

Dacă ideea de a păstra șurubelnițele sau alte unelte într-un sertar sau pe un raft nu este una care să fie aplicabilă în cazul tău, nu este nicio problemă, există soluții și acum. Ppela la suporturi sau panouri magnetice, care reprezintă o metodă excelentă pentru a avea mereu la îndemână uneltele de mai mici dimensiuni, cum ar fi anumiți clești, șurubelnițe sau chiar chei. Nu doar că economisești mult din spațiul și așa insuficient pe care îl ai la dispoziție, dar le vei putea găsi mult mai ușor atunci când le cauți. Evident, condiția este ca și după ce le-ai folosit, să le depozitezi în același loc!

Cutii transparente

Chiar dacă nu negăm faptul că există destul de multe dulapuri de unelte pe care le poți cumpăra de pe internet, din magazinele de specialitate sau ți-l poți face chiar tu dacă ești îndemânatec, noi avem o sugestie pentru tine. Ce părere ai dacă ai cumpăra mai multe cutii transparente, pentru că în acest fel nu doar că păstrezi mai bine ordinea din zonă, dar aproape că nu mai este nevoie să le deschizi pe toate atunci când cauți, de exemplu, cheia de 13. În magazine găsești astfel de cutii, de diferite dimensiuni, și pentru care poți opta. Nu costă prea mult, dar se dovedesc a fi foarte utile. Pentru o organizare și mai profesionistă, poți să treci cu marker-ul sau pe o etichetă conținutul fiecărei cutii, pentru ca să poți identifici mai ușor recipientul în care este nevoie să cauți pentru o anumită unealtă. Și nu doar tu vei găsi ceea ce cauți mai ușor, ci și altcineva care vrea să îți vină în ajutor în proiectul tău de a repara sau construi ceva pentru casă.

Suporturi speciale pentru uneltele lungi

Dacă pentru proiectele tale ai nevoie de scule de lungimi destul de mari, atunci pe acestea renunță să le mai depozitezi în dulap, pentru că de cele mai multe ori sunt prea mari pentru el. Cea mai bună decizie este să cumperi acele suporturi speciale cu ajutorul cărora sculele tale pot fi păstrate în poziție verticală. Despre avantajele pe care le ai dacă vei proceda în acest fel ți-am scris ceva mai sus, așa că nu mai repetăm.

Menține spațiul ordonat și… curat

De regulă, cei care locuiesc la curte sunt ceva mai avantajați din acest punct de vedere, pentru că au mai mult spațiu pentru ”bârlogul” lor masculin. Garajul sau o magazine este locul în care își amenajează atelierul de lucru, și cel mai probabil așa ai procedat și tu. Nicio problemă, doar că deși ai ceva mai mult spațiu la dispoziție, să îl menții pe acesta în dezordine sau plin de murdărie nu este chiar cea mai inspirată decizie pe care o poți lua. Crede-ne, va fi mult mai simplu să găsești ceea ce ai nevoie și să nu aglomerezi inutil spațiul dacă alegi să fii ceva mai organizat și mai grijuliu la modul în care lucrezi. Chiar și proiectele se vor termina mai repede și mai bine, iar dacă nu ne crezi, încearcă și te vei convinge.

Renunță la uneltele deteriorate

Da, știm și noi cât de dificil este să menții organizat dulapul de scule, dar nu este o misiune imposibilă. În plus, din când în când, ar trebui să reorganizezi spațiul. Nu ne referim la schimbarea locului sculelor, pentru că nu este cazul de așa ceva, doar că vezi care dintre ele sunt deteriorate și nu mai pot fi folosite. În acest caz, mai bine renunță la ele și cumpără unele noi. Dacă ești de părere că le poți repara, atunci nu mai amâna momentul, pentru că sculele stricate nu fac altceva decât să îți aglomereze inutil spațiul.
După cum vezi, nu e chiar dificil să fii ceva mai organizat. Ce părere ai de sugestiile noastre? Merită sau nu aplicate și în cazul tău?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole populare